Există oameni și apoi există Oameni. Uriași. Mama mea mi-a adus în viață foarte mulți Oameni. I-a adunat și i-a ales cu atenție ca să am cu certitudine ceva important de învățat de la ei. I-a așezat cu grijă în viața noastră și m-a învățat să-i iubesc atât de frumos încât mulți dintre ei au devenit familie - familia pe care ți-o alegi. Când eram mică eram foarte revoltată că sunt mai mereu printre oameni mari. Mi se părea că n-am timp să copilăresc și că ard etape. Apoi am crescut, m-am făcut și eu om mare și mi-am dat seama cât de valoros e că am crescut așa. Artiștii sunt Oamenii buni ca o pâine caldă, curați și frumoși din interior spre exterior. Cu o lumină în ochi pe care nici un alt om de pe lumea asta nu o are. Cu o vorbă înțeleaptă și răbdătoare și glume delicioase cu subtext și pretext. Am crescut printre ei și sunt tare fericită că a fost așa. Problema cu ce a făcut mama mea e că nu și-a dat, nici ea, nici eu acum că sunt mare, seama că pe cât de bogată și importa...
Pe când eram mică - mai mică, în orice caz - acum vreo zece ani, scriam o bucată de text care se numea „Ziua în care mi-am descoperit sânii”. Azi m-am pus să scotocesc în arhivele vechiului meu blog și am găsit-o : 18.10.2014 - zece ani și-o săptămână. Am recitit-o și m-a umplut un sentiment de drag pentru fetița de atunci. Pe lângă că se vedea cu cel puțin cinci ani mai matură decât era; ceea ce, să fim serioși, am făcut toată viața până recent, a trecut prin niște „linșări mediatice” destul de serioase în micul Satu Mare în care F I E C A R E avea o părere despre orice; practic, cum e acum în lume, dar doar în bula mea, că nu ieșisem încă din ea. Unii au făcut mișto de mine că scriu despre ceva ce n-am - da, n-am sânii prea mari, nici măcar nu cred că au mai crescut de atunci, dar sunt ai mei mici și obraznici și cea mai bună parte e că peste 25 de ani o să fie exact în același loc - dacă știți cum zic. ;) Alții s-au legat de titlu și de metaforele pe care le-am găs...