blogul cu substrat

Întotdeauna am iubit cerul.  Nu știu dacă e pentru promisiunea infinitului pe care mi-o face în fiecare zi și noapte, sau dacă e farmecul misterelor pe care îmi e imposibil să le pătrund cu mintea, dar m-am simțit legată de el de când mă știu.  Am avut, în sfârșit, ocazia să-l observ și să-l iubesc de aproape - din locul în care pare că mi-ar fi cel mai la îndemână, așezată pe pământul de care, deși nu-i al meu, mă simt foarte legată. Mama mea îmi povestește că am mai făcut asta cândva, împreună, tot pe pământul ăsta drag; dar eu nu-mi aduc aminte pentru că eram încă mică și nu cred că mă interesau profunzimile astea pe atunci. Acum, în schimb, aș spune că mi s-a împlinit o dorință dinainte să am ocazia să mi-o pun cum se cuvine: privind stelele care cad.  Am ajuns, ca în fiecare an, la Abrud.  Am ajuns diferit la Abrud, cum nu mi-aș fi dorit să ajung dar cum cred că a trebuit să fie.  Așa că am acceptat diferența și mi-am însușit ființa. Am stat liniștită pe spate și am lăsat roua nop