Aprilia e un nume fictiv pe care l-am primit în anul 1 de la un coleg - mi-a zis că dacă aș fi o lună, aș fi aprilie. Ceea ce e frumos și poetic și puțin dulcegărie, dar eu cred că sunt mai degrabă Mai. Poate pentru că întotdeauna am vrut (sau am fost învățată „să vreau”, că „trebuie”) să fiu mai bună, mai citită, mai deșteaptă, mai pregătită. Până când mi-am dat seama că poate fi mai important să fiu mai liniștită, mai fericită, mai curajoasă, mai sinceră. Aprilie a fost, totuși, pentru foarte mult timp luna mea preferată. Aici m-am îndrăgostit pentru prima dată, în clasa a noua, și credeam că nu-mi voi mai reveni n i c i o d a t ă din dragostea aia. Iată cum mi-am revenit - și din aia, și din multe altele; și cum îmi voi mai reveni! Aici am făcut cel mai important pas din viața mea de femeie, cu încredere și fruntea sus, fiind convinsă că e cel mai bun lucru din lume. Iată cum nu mai sunt, dar nici nu regret pentru că știu că viața mea ar fi fost foarte diferită dacă acel aprilie
eu, când scriu, sunt cea mai bună versiune a mea.