Mi-am dorit de când mă știu să am tot ce am acum. Am visat la casa mea - culmea, am și găsit-o în realitate, gata făcută, parcă special pentru mine. Visam la casa asta pentru că simțeam că în ea îmi voi găsi liniștea și libertatea și, în ultimă instanță, oricât de clișeic ar suna, mă voi găsi pe mine. Și exact așa am făcut. Am visat la momentul în care mă voi trezi dimineața și pieptul nu-mi va fi greu, ochii nu-mi vor fi scăldați în lacrimi, iar umerii nu mă vor durea de la poverile altora pe care le-am luat asupra mea. Niciodată nu am fost o mare fană a Paștelui. În afară de lumina care umple străzile și casele în noaptea de înviere, nu prea mă dă pe spate nimic legat de sărbătoarea asta. Nici măcar iepurașul nu era preferatul meu. Anul ăsta, totuși, ceva e diferit. Mi s-au împlinit visele, am lumină cât să umplu trei orașe, iar iepurașul a fost înlocuit de cea mai dragă pisică ce miroase a cartofi. M-am apucat de pregătiri de parcă fac ospăț pentru tot sectorul 2. Am avut n
Aprilia e un nume fictiv pe care l-am primit în anul 1 de la un coleg - mi-a zis că dacă aș fi o lună, aș fi aprilie. Ceea ce e frumos și poetic și puțin dulcegărie, dar eu cred că sunt mai degrabă Mai. Poate pentru că întotdeauna am vrut (sau am fost învățată „să vreau”, că „trebuie”) să fiu mai bună, mai citită, mai deșteaptă, mai pregătită. Până când mi-am dat seama că poate fi mai important să fiu mai liniștită, mai fericită, mai curajoasă, mai sinceră. Aprilie a fost, totuși, pentru foarte mult timp luna mea preferată. Aici m-am îndrăgostit pentru prima dată, în clasa a noua, și credeam că nu-mi voi mai reveni n i c i o d a t ă din dragostea aia. Iată cum mi-am revenit - și din aia, și din multe altele; și cum îmi voi mai reveni! Aici am făcut cel mai important pas din viața mea de femeie, cu încredere și fruntea sus, fiind convinsă că e cel mai bun lucru din lume. Iată cum nu mai sunt, dar nici nu regret pentru că știu că viața mea ar fi fost foarte diferită dacă acel aprilie