Ți-ai dorit vreodată ceva mult? Dar mult de tot? Atât de mult încât simți că dacă nu vei reuși, viața ta nu va putea fi niciodată completă? Atât de mult încât nimic altceva nu pare să aibă sens? Atât de mult încât te surprinzi cu munca și determinarea de care dai dovadă când vine vorba de acel lucru? Eu îmi doream ceva mult de tot de mult de tot. Și nici măcar n-am realizat cât de mult îmi doream și cât de important era, de fapt. Se spune că lucrurile nu ți se întâmplă decât în momentul în care ești cu adevărat pregătit pentru ele. Nu credeam că e așa. Nici acum nu sunt sigură că e, dar înclin totuși mai mult spre posibilitatea asta având în vedere ceea ce tocmai am trăit. Am dat (iar) admiterea la masterul de actorie. A treia oară… că a treia-i cu noroc! Și a fost. Dar nu a fost cu noroc. A fost cu muncă, lacrimi, vânătăi, nesomn și curaj. Mult curaj. Tot curajul pe care l-am avut. A fost și cu puțin împins de la spate - așa cum îmi stă mie bine la orice lucru; împinsă de l
eu, când scriu, sunt cea mai bună versiune a mea.