a treia

Ți-ai dorit vreodată ceva mult? Dar mult de tot? 

Atât de mult încât simți că dacă nu vei reuși, viața ta nu va putea fi niciodată completă? 

Atât de mult încât nimic altceva nu pare să aibă sens?

Atât de mult încât te surprinzi cu munca și determinarea de care dai dovadă când vine vorba de acel lucru? 

Eu îmi doream ceva mult de tot de mult de tot. 

Și nici măcar n-am realizat cât de mult îmi doream și cât de important era, de fapt. 

Se spune că lucrurile nu ți se întâmplă decât în momentul în care ești cu adevărat pregătit pentru ele. Nu credeam că e așa. Nici acum nu sunt sigură că e, dar înclin totuși mai mult spre posibilitatea asta având în vedere ceea ce tocmai am trăit. 

Am dat (iar) admiterea la masterul de actorie. 

A treia oară… 

că a treia-i cu noroc!

Și a fost.

Dar nu a fost cu noroc. 

A fost cu muncă, lacrimi, vânătăi, nesomn și curaj. Mult curaj. Tot curajul pe care l-am avut. 

A fost și cu puțin împins de la spate - așa cum îmi stă mie bine la orice lucru; împinsă de la spate. A fost și cu puțin alint - așa cum știu eu să fac orice; alintată și pisicoasă. 

Dar a fost și cu multă încredere - oferită și primită, uneori tocmai din surse neașteptate; a fost cu spatele drept și privirea sclipitoare; a fost cu zâmbet larg și mândru, cu picioare bine înfipte în pământ și cu „ah, ce n-aș mai fi plecat de pe scena aia niciodată!”

Când lucrurile alea foarte bune, care contează foarte mult se întâmplă, cuvintele devin mici, puține și redundante. Cum să cuprind în vorbe senzația electrizantă care îmi traversează necontenit trupul de ieri încoace? Cum să explic cât de bine m-am simțit într-un loc de care îmi era frică până acum? Cum să descriu mândria și liniștea pe care le simt față de mine? Cum să povestesc magia momentului în care am intrat în casă și am început să țip la pisica ce miroase a cartofi că ”AM REUȘIT”? Cum să mă credeți când vă spun că s-a bucurat odată cu mine?

Nu știu și poate că nici n-ar trebui. 

Am vrut doar să marchez momentul cu câteva rânduri scrise

imperfect

incoerent

insuficient

dar fericită.

Și în caz că vă întrebați „măi, dar de ce face fata asta atâta tam-tam pentru o admitere?”

Pentru că fata asta își adună curaj de vreo 8 ani să meargă la admiterea asta. 

Pentru că fata asta a muncit enorm cu ea pentru a ajunge la încrederea de care era nevoie.

Pentru că fata asta a mai trecut prin două admiteri care au doborât-o. 

Dar fata asta a găsit forța să se ridice și să încerce și a treia oară. 

Iar fata asta are tot dreptul să fie cât de mândră vrea ea, să vorbească cât de mult vrea, să se laude și să fie enervantă și obositoare cu subiectul ăsta. 

Fata asta o să-și strige victoria și bucuria până va ști toată lumea de ea, și apoi încă un pic! 

Pentru că fata asta și-a câștigat acest drept. 

deal with it! 🤍