blogul cu substrat

„ești mică?”   A avut pentru mine, pentru mult timp, o semnificație cu totul și cu totul specială. Era o legătură, un secret, un cuvânt intim care lega doi oameni pentru că doar ei știau ce înseamnă.  A fost atât de special încât m-am temut că nu voi mai putea să fiu mică niciodată și, mai ales, cu nimeni altcineva. Dar am reușit să fiu mică cu mine. Mama se sesizează de fiecare dată când mă aude  „sunt micăăă”  și îmi spune „nu mai vorbi așa despre tine, ești oricum, dar nu mică!”.  Ah, dar sunt, mamă! Sunt mare, dar sunt foarte mică în același timp.  A fi mică nu are nici o legătură cu înălțimea, pregătirea, intelectul sau alte variante care vin la primul gând. E fix ultima variantă.  Mică e pisica ce miroase a cartofi când vine și se înghesuie în pieptul meu - nu pentru că n-ar avea loc, ci pentru că trebuie să stăm cât mai aproape.  Mică ești tu, când vii cu ochii de miloagă și te fâstâcești pe lângă mine, uitând complet că tu ești mama și eu copilul, și te-ai înghesui în pieptul

  Dar bună dimineața! Iar am fost în Cișmigiu între 7 și 9.  Mi s-a spus că sunt boemă pentru că fac asta, dar adevărul e că nu sunt.  Mă ajută să gândesc, să simt, să discern. Așa cum unii se plimbă ore în șir, alții aleargă ture de parc și alții rup aparatele la sală. Eu stau pe bancă în Cișmigiu și mă las să simt.  Și vai, câte am mai simțit în dimineața asta! Câte simt de ceva zile încoace! Am dormit prost și pe ture azi-noapte.  Prima dată m-am trezit în jur de 4, m-am foit puțin și după ce pisica ce miroase a cartofi a venit să se așeze pe fundul meu - cum îi place și face mai mereu - am adormit la loc. Apoi m-am trezit iar, înainte de 6, pentru că pisica ce miroase a cartofi sforăia. DA, SFORĂIA! Iar sforăitul ei m-a trezit. Știu, e amuzant și delicios și minunat și îți încălzește sufletul să-ți imaginezi asta. Cu plăcere - așa e viața mea cu pisica ce miroase a cartofi.  Revenind, m-am trezit cu sforăilă și după ce l-am mângâiat și iubit și pupat, am decis să-mi reiau obiceiul