ma 1 ac

A trecut un an de când m-am apucat de mine. 

Un an de când mi-am adunat tot curajul pe care l-am găsit în ființa mea mică și l-am purtat mândră pe umeri și în brațe, pășind pe calea la care visam de mult prea mult timp. 

Oficial, am terminat primul an de master, acum, după excursia la Sibiu, unde am jucat spectacolul-performance-examen Grand Hotel Danemarca în cadrul FITS și n-am cum să nu marchez momentul cu niște gânduri și foarte multe sentimente adunate în cele nouă luni de când fac asta. 

Nu cred că e deloc o coincidență că durata unui an universitar (sau școlar, fie vorba între noi, dar am trecut de etapa aia așa că nu mai știu care sunt acum emoțiile clasei a șaptea) coincide cu durata unei sarcini. În special în cazul facultăților vocaționale, mi se pare o metaforă tare frumoasă dacă vei considera că cele nouă luni ale fiecărui an te formează dintr-o moleculă cu potențial în ceva desăvârșit. Ca și cum ai aceste luni pentru a acumula și a învăța și a deprinde tot ce îți e necesar, după care te bucuri în următoarele trei de soare, mare, munte și orice alte lucruri lumești îți fac bine, ca să te întorci în următoarea „sarcină” din care vei ieși mai desăvârșit și mai pregătit pentru momentul în care îți vor fi rămas doar lucrurile lumești cu care (trebuie să știi!) să-ți faci bine.  

Dacă cineva mi-ar fi spus acum doi, trei, cinci ani că voi sta la birou în 30 iunie 2024 și voi scrie despre primul meu an ca „actriță” - ghilimele pentru că nu sunt încă actriță, dar sunt absolut convinsă că voi ajunge acolo mai repede decât se așteaptă oricine (chiar și eu) - aș fi râs trist și înfundat și aș fi zis că „n-aaaareee cuuuummmmm”. 

Ei bine, viața mi s-a așezat de așa natură încât am început să fac asta și n-am de gând să mă mai opresc vreodată. 

Am avut parte de niște întâlniri sublime, cu oameni pe care am să-i păstrez în suflet pentru tot restul vieții. 

Am avut parte de învățături dintre cele mai speciale - de la lecții grele și neplăcute, la iertări mângâietoare și duioase. 

Am avut cel puțin un carusel de emoții din tot spectrul și am învățat câteva noi. 

M-am surprins cu puterea de muncă, determinarea, răbdarea și compasiunea de care am fost capabilă când credeam că nu mai am resurse pentru nimic. 

Am ajuns să iubesc niște oameni ca pe aer - oameni fără de care sunt absolut convinsă că formarea mea ar fi fost mai săracă. 

N-am avut niciodată emoții când am fost pe scenă: nici la spectacole, nici la examene, nici la castinguri (bine, poate la primul pentru că nu știam cu ce se mănâncă, dar m-am prins repede și m-am debarasat de ele). Ca atunci când totul e atât de firesc în și pentru tine, încât în loc să te înece emoția, te liniștește certitudinea că ești exact unde trebuie să fii. 

Am pierdut foarte mulți oameni pe drum - pe unii suspectez că din gelozii stupide și imature, pe alții pentru că n-au vrut/știut/putut să creadă în mine și în ceea ce fac, pe câțiva pentru că așa a trebuit, iar pe ceilalți pentru că i-am dat afară cu o nonșalanță aproape de speriat (am devenit foarte selectivă cu oamenii pe care îi las în proximitate, pentru că am înțeles în sfârșit cât de mult contează ce ai în jur și cum asta îți poate modela întru totul energia și dispoziția). 

Am citit un alt soi de mândrie în ochii mamei mele, ca și cum prin mine, a învățat și ea cel puțin un sentiment nou. Că mi-a fost alături necondiționat și indiferent de cât de greu i-a fost nu mai trebuie să spun. Dar că îi sunt recunoscătoare pentru totdeauna trebuie neapărat!

Dacă cineva care nu m-a întâlnit de vreo doi ani ar bea o cafea cu mine-cea-de-acum ar spune că sunt cu totul altă persoană. Iar asta mă bucură și mă emoționează teribil, pentru că știu că această „nouă Iana” este doar un grăunte din ceea ce voi deveni - grăuntele bun și potrivit care n-aveam cum să nu ajung. 

Sunt infinit de recunoscătoare pentru oamenii importanți pe care actoria mi i-a dat. 

Sunt mândră de mine că am început să-mi las fricile deoparte și să mă aud pe scenă (ha, culmea, tocmai la FITS unde credeam că voi fi fraieră de emoții).

Sunt fericită și împlinită pentru tot ce am făcut.

Și să vedeți câte o să mai fac! 

Mulțumesc și vă iubesc! - vă știți voi. 

Abia aștept să vină anul 2!