Treceți la conținutul principal

prolog

Am avut un blog acum foarte mulți ani. 

Să tot fie vreo opt de atunci. L-am început la insistențele oamenilor care spuneau că scriu bine, că am ceva de spus, că suprind prin maturitate și spirit analitic la o vârstă atât de fragedă. 


I-am ascultat și mi-am făcut un blog. 

Se numea „roșu, alb și negru” și îl iubeam tare. 


Apoi am plecat la facultate, m-am mutat de acasă și încet încet, relația noastră s-a răcit până s-a rupt de tot. O vreme l-am mai vizitat din umbră, recitind cu drag și dor ce aveam pe acolo. 

Întotdeauna mi-a plăcut să scriu. Am simțit că îmi iese întotdeauna și chiar cred că „m-am scos” de câteva ori prin discurs. Fie că vorbim despre o replică îmbibată de diplomație, o urare la ceas aniversar sau documente word scrise cu patimă și patos și trimise feților frumoși din viața mea, scrisul a fost întotdeauna într-o formă sau alta prezent și constant în viața mea. 


Azi-dimineață, s-a întâmplat ceva. 

M-a vizitat un gând căruia i-am mai servit biscuiți și cafea, dar de fiecare dată a plecat grăbit. Azi-dimineață, gândul meu a avut timp și a stat la cafea și biscuiți. 


Mi-a povestit cât de dor îi e de mine, cât de mult i-ar plăcea să mă mai vadă din când în când și cât de sigur e că și alți oameni s-ar bucura de „revenirea mea fulminantă”. 


Pe cuvânt, așa a zis: „revenire fulminantă”!


Așadar, doamnelor și domnilor, revenirea fulminantă este aici!

Bun venit pe blogul cu substrat, fratele mai mic și mai nou al vlogului cu substrat - canal de youtube păstorit de subsemnata, pe care se întâmplă diverse căutări, mai mult sau mai puțin artistice, în format video.

Blogul cu substrat, după cum îi spune și numele, este locul unde mă voi juca cu ce știu mai bine  - cuvintele - și voi trece în revistă ceea ce mi se pare că trebuie citit, simțit, știut, printr-un filtru… ați ghicit, fulminant! :)


N-am stabilit o frecvență a postărilor sau zile și ore la care să public ceva, așa că va trebui să-mi stați aproape și să așteptați semnul. Pot să promit că el va veni!


Până atunci, bună ziua și bine ați venit la blogul cu substrat al Ianei! 

Eu sunt Iana.

Comentarii

  1. Alena Ignatescu22 iulie 2022 la 09:13

    Ma bucur enorm ca ai revenit la scris, imi face deosebita placere sa te citesc. Exact la fel am inceput si eu sa scriu, pentru ca multi mi-au atras atentia asupra faptului ca le-ar placea sa citeasca gandurile, povestile mele. Spor la scris si inspiratie.- www.alenasdiary.ro

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

dacă ieri eram Dumnezeu

Dacă ieri eram Dumnezeu aș fi fost foarte departe de ceea ce ar trebui să fie un Dumnezeu.  Dacă ieri eram Dumnezeu aș fi fost egoistă și aș fi dat o lege prin care din familiile care sunt deja foarte mici nu mai trebuie să moară nimeni.  Dacă ieri eram Dumnezeu trimiteam un miracol într-un mic oraș de munte și o speranță nemărginită în inimi din toate colțurile țării.  Dar ieri nu am fost Dumnezeu, iar azi sunt o fetiță singură și tristă, o nepoată îndoliată și un om revoltat și nemulțumit care nu înțelege de ce oamenii pe care îi iubește continuă să dispară.  Obișnuiam să cred despre mine că mă descurc bine cu moartea - că o știu gestiona și pentru că multă vreme nu m-a afectat așa cum vedeam că se întâmplă în jur, voi reuși să-mi țin puterea și să rămân implacabilă în fața ei.  Totuși, a apărut această conștientizare dureroasă a greutății pierderilor pentru care nu eram pregătită și care îmi sfâșie inima din piept mai mult și mai mult de la moarte la moarte....
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

începutul și finalul educației mele au fost mișto și de restu’ caramele

  Mai este foarte puțin până termin cu școala și acum cred că-i pe bune. Am mai zis eu o dată, prin 2020, că mi s-a luat de școală și educație, că mi-am petrecut trei sferturi din viață în bancă - proporția s-a cam păstrat: din cei 27 trăiți, 19 au fost în școală (vă vine să credeți!?!? mie nu.) și că e cazul să mă opresc. Dar ce bine că nu m-am oprit atunci!  Totuși, nu despre asta vorbim azi, aici.  Azi, aici, vorbim despre oamenii mei preferați din toată școala asta multă pe care am făcut-o, care se întâmplă să se afle la cele două capete ale drumului meu: atunci și acum.  Doamna învățătoare este cea datorită căreia am inventat sintagma „dUamnă cu D mare”, pentru că, o merită din plin și cu adevărat. Duamna mea a fost cea mai bună Duamnă din câte aș fi putut avea: era dură și ne certa când eram lepre și nu voiam să scriem, (ah! tonul ascuțit care mă striga din fundul sălii „IANAAA!!!” și știam clar că mai am câteva secunde până la cataclismul mondial care se numea...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

URIAȘ

Există oameni și apoi există Oameni. Uriași. Mama mea mi-a adus în viață foarte mulți Oameni. I-a adunat și i-a ales cu atenție ca să am cu certitudine ceva important de învățat de la ei. I-a așezat cu grijă în viața noastră și m-a învățat să-i iubesc atât de frumos încât mulți dintre ei au devenit familie - familia pe care ți-o alegi. Când eram mică eram foarte revoltată că sunt mai mereu printre oameni mari. Mi se părea că n-am timp să copilăresc și că ard etape. Apoi am crescut, m-am făcut și eu om mare și mi-am dat seama cât de valoros e că am crescut așa. Artiștii sunt Oamenii buni ca o pâine caldă, curați și frumoși din interior spre exterior. Cu o lumină în ochi pe care nici un alt om de pe lumea asta nu o are. Cu o vorbă înțeleaptă și răbdătoare și glume delicioase cu subtext și pretext. Am crescut printre ei și sunt tare fericită că a fost așa. Problema cu ce a făcut mama mea e că nu și-a dat, nici ea, nici eu acum că sunt mare, seama că pe cât de bogată și importa...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe