Treceți la conținutul principal

prolog

Am avut un blog acum foarte mulți ani. 

Să tot fie vreo opt de atunci. L-am început la insistențele oamenilor care spuneau că scriu bine, că am ceva de spus, că suprind prin maturitate și spirit analitic la o vârstă atât de fragedă. 


I-am ascultat și mi-am făcut un blog. 

Se numea „roșu, alb și negru” și îl iubeam tare. 


Apoi am plecat la facultate, m-am mutat de acasă și încet încet, relația noastră s-a răcit până s-a rupt de tot. O vreme l-am mai vizitat din umbră, recitind cu drag și dor ce aveam pe acolo. 

Întotdeauna mi-a plăcut să scriu. Am simțit că îmi iese întotdeauna și chiar cred că „m-am scos” de câteva ori prin discurs. Fie că vorbim despre o replică îmbibată de diplomație, o urare la ceas aniversar sau documente word scrise cu patimă și patos și trimise feților frumoși din viața mea, scrisul a fost întotdeauna într-o formă sau alta prezent și constant în viața mea. 


Azi-dimineață, s-a întâmplat ceva. 

M-a vizitat un gând căruia i-am mai servit biscuiți și cafea, dar de fiecare dată a plecat grăbit. Azi-dimineață, gândul meu a avut timp și a stat la cafea și biscuiți. 


Mi-a povestit cât de dor îi e de mine, cât de mult i-ar plăcea să mă mai vadă din când în când și cât de sigur e că și alți oameni s-ar bucura de „revenirea mea fulminantă”. 


Pe cuvânt, așa a zis: „revenire fulminantă”!


Așadar, doamnelor și domnilor, revenirea fulminantă este aici!

Bun venit pe blogul cu substrat, fratele mai mic și mai nou al vlogului cu substrat - canal de youtube păstorit de subsemnata, pe care se întâmplă diverse căutări, mai mult sau mai puțin artistice, în format video.

Blogul cu substrat, după cum îi spune și numele, este locul unde mă voi juca cu ce știu mai bine  - cuvintele - și voi trece în revistă ceea ce mi se pare că trebuie citit, simțit, știut, printr-un filtru… ați ghicit, fulminant! :)


N-am stabilit o frecvență a postărilor sau zile și ore la care să public ceva, așa că va trebui să-mi stați aproape și să așteptați semnul. Pot să promit că el va veni!


Până atunci, bună ziua și bine ați venit la blogul cu substrat al Ianei! 

Eu sunt Iana.



Comentarii

  1. Ma bucur enorm ca ai revenit la scris, imi face deosebita placere sa te citesc. Exact la fel am inceput si eu sa scriu, pentru ca multi mi-au atras atentia asupra faptului ca le-ar placea sa citeasca gandurile, povestile mele. Spor la scris si inspiratie.- www.alenasdiary.ro

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

furtuna

Afară e furtună - cald, dar furtună.  Mi-am dat seama că așa e și în mine.  Am vrut să scriu asta pentru că mi s-a părut frumos și n-am vrut să uit.  Și dacă tot sunt aici și n-am mai scris demult, aș putea să scriu puțin.  Ce să scriu?  Habar n-am.  Hai să-ți zic ce am mai făcut de când n-am vorbit.  De când n-am mai vorbit e cam demult, pentru că am fost prinsă de/cu/în diverse lucruri și din câte pot să-mi amintesc, ultima dată când am vorbit pierdeam pe cineva drag tare și îmi plângeam dorul pe aici.  Sunt peste trei luni de atunci și s-au simțit cât trei vieți.  A fost ziua noastră. A trecut 27, a venit 28.  Nu-mi place.  Ca număr, vreau să zic. Cu toate că sunt, probabil, cel mai străin-de-numere om de pe lumea asta - că nu mi-a plăcut matematica, nu înțeleg mai departe de fracții nimic și am mai fost și la profil uman în liceu - îmi plac numerele. Îmi place să le atribui semnificații, să decid că o vârstă e mai frumoasă decât...

să vizităm ce iubim

Abrudul e un loc special pentru mine. Am spus-o și o voi mai spune aproape până la obsesie.   Poate pentru că aici oamenii sunt calzi mereu și se bucură de lucrurile simple. Poate pentru că timpul trece mai blând și mai luminos sub cerul minunat al fiecărui apus. Poate pentru dorul pe care îl simt traversându-mi trupul din inimă și până în emisfera dreaptă, eliberând orice „griji” credeam importante și aducându-mă mai aproape de ceea ce contează cu adevărat.Poate pentru că m-am bucurat prea puțin de el atunci când i-a fost vremea, iar acum încerc să apuc cu toate degetele sufletului meu puținele zile pe care le apuc an de an aici.   Poate pentru că e unul din puținele locuri în care pot mereu să mă întorc și să mă simt ca într-un moment anume; cea mai bună versiune a mea - o fată zâmbitoare, cu chef de viață și lucruri, care se bucură să bată mingea pe asfaltul rece de (lângă) munte și să deseneze ore la rând. Poate pentru jeleurile ieftine ce mă întorc în copilărie și bi...

saudade

Obișnuiam să scriu cu orele.  Mă așezam în fața calculatorului și mă pierdeam printre tastele lui.  Trăiam vieți paralele mai ceva ca cel mai dăruit actor și inventam universuri la care Elon Musk nici nu visează.  Apoi mergeam grăbită la mama să-i spun „vrei să-ți citesc ce am scris?”.  Iar ea voia. Mereu.  Ne așezam amândouă pe canapea și turuiam bucuroasă tot ce mi-am povestit în minte și-n literă.  Iar ea lăcrima. Mereu.  Puțin încurcată de maturitatea gândurilor mele, puțin mândră de felul în care le știu traduce în cuvânt, puțin emoționată de mărturisirile pe care i le făceam indirect.  Am crescut printre muze. Le-am simțit fâlfâitul ușor al aripilor când intrau pe geam, odată cu primele raze ale dimineții, iar dorul mă gâtuia imediat ce le simțeam plecate. Am învățat cum să mă port cu ele; cum să le chem timid sau să le alung mânios - când credeam că nu-mi ajung. Am deslușit taina chemării lor, ca pe o rugăciune pe care o inventezi, tu pentr...