Treceți la conținutul principal

prolog

Am avut un blog acum foarte mulți ani. 

Să tot fie vreo opt de atunci. L-am început la insistențele oamenilor care spuneau că scriu bine, că am ceva de spus, că suprind prin maturitate și spirit analitic la o vârstă atât de fragedă. 


I-am ascultat și mi-am făcut un blog. 

Se numea „roșu, alb și negru” și îl iubeam tare. 


Apoi am plecat la facultate, m-am mutat de acasă și încet încet, relația noastră s-a răcit până s-a rupt de tot. O vreme l-am mai vizitat din umbră, recitind cu drag și dor ce aveam pe acolo. 

Întotdeauna mi-a plăcut să scriu. Am simțit că îmi iese întotdeauna și chiar cred că „m-am scos” de câteva ori prin discurs. Fie că vorbim despre o replică îmbibată de diplomație, o urare la ceas aniversar sau documente word scrise cu patimă și patos și trimise feților frumoși din viața mea, scrisul a fost întotdeauna într-o formă sau alta prezent și constant în viața mea. 


Azi-dimineață, s-a întâmplat ceva. 

M-a vizitat un gând căruia i-am mai servit biscuiți și cafea, dar de fiecare dată a plecat grăbit. Azi-dimineață, gândul meu a avut timp și a stat la cafea și biscuiți. 


Mi-a povestit cât de dor îi e de mine, cât de mult i-ar plăcea să mă mai vadă din când în când și cât de sigur e că și alți oameni s-ar bucura de „revenirea mea fulminantă”. 


Pe cuvânt, așa a zis: „revenire fulminantă”!


Așadar, doamnelor și domnilor, revenirea fulminantă este aici!

Bun venit pe blogul cu substrat, fratele mai mic și mai nou al vlogului cu substrat - canal de youtube păstorit de subsemnata, pe care se întâmplă diverse căutări, mai mult sau mai puțin artistice, în format video.

Blogul cu substrat, după cum îi spune și numele, este locul unde mă voi juca cu ce știu mai bine  - cuvintele - și voi trece în revistă ceea ce mi se pare că trebuie citit, simțit, știut, printr-un filtru… ați ghicit, fulminant! :)


N-am stabilit o frecvență a postărilor sau zile și ore la care să public ceva, așa că va trebui să-mi stați aproape și să așteptați semnul. Pot să promit că el va veni!


Până atunci, bună ziua și bine ați venit la blogul cu substrat al Ianei! 

Eu sunt Iana.

Comentarii

  1. Alena Ignatescu22 iulie 2022 la 09:13

    Ma bucur enorm ca ai revenit la scris, imi face deosebita placere sa te citesc. Exact la fel am inceput si eu sa scriu, pentru ca multi mi-au atras atentia asupra faptului ca le-ar placea sa citeasca gandurile, povestile mele. Spor la scris si inspiratie.- www.alenasdiary.ro

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

URIAȘ

Există oameni și apoi există Oameni. Uriași. Mama mea mi-a adus în viață foarte mulți Oameni. I-a adunat și i-a ales cu atenție ca să am cu certitudine ceva important de învățat de la ei. I-a așezat cu grijă în viața noastră și m-a învățat să-i iubesc atât de frumos încât mulți dintre ei au devenit familie - familia pe care ți-o alegi. Când eram mică eram foarte revoltată că sunt mai mereu printre oameni mari. Mi se părea că n-am timp să copilăresc și că ard etape. Apoi am crescut, m-am făcut și eu om mare și mi-am dat seama cât de valoros e că am crescut așa. Artiștii sunt Oamenii buni ca o pâine caldă, curați și frumoși din interior spre exterior. Cu o lumină în ochi pe care nici un alt om de pe lumea asta nu o are. Cu o vorbă înțeleaptă și răbdătoare și glume delicioase cu subtext și pretext. Am crescut printre ei și sunt tare fericită că a fost așa. Problema cu ce a făcut mama mea e că nu și-a dat, nici ea, nici eu acum că sunt mare, seama că pe cât de bogată și importa...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

pelerinaj

Spuneam acum câteva săptămâni că îmi amintesc clar perioade din viața mea în care visam la tot ce am acum. Că acum, acest tot s-a împlinit și nu pare să se oprească din împlinire prea curând.    Exact așa mi-au fost ultimele zece zile, care au făcut o tranziție minunată dinspre 26 – care a fost cel mai greu, dureros și zbuciumat an din viața mea de până acum, spre 27 – care se arată a fi ceva minunat; primele șapte zile din el au fost așa și nu e un secret că îmi doresc ca toate celelalte să fie aidoma. Am plecat de nebună, cu pisica ce miroase a cartofi, pe tren spre Satu Mare - prima dată pentru pisică și prima dată în ultimii mulți ani pentru mine, la vagon clasa a doua, cu 15 lei (mai ieftin decât un Uber din București în București). Am avut cea mai colorată companie; niște neni care mi-au povestit vrute și nevrute: de-ale conspirațiilor și credințelor oamenilor care votează cu AUR și cred că 5G ne-a adus corona. A fost obositor, amuzant și mi-a amintit cât de curajoasă ...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

ma 1 ac

A trecut un an de când m-am apucat de mine.  Un an de când mi-am adunat tot curajul pe care l-am găsit în ființa mea mică și l-am purtat mândră pe umeri și în brațe, pășind pe calea la care visam de mult prea mult timp.  Oficial, am terminat primul an de master, acum, după excursia la Sibiu, unde am jucat spectacolul-performance-examen Grand Hotel Danemarca în cadrul FITS și n-am cum să nu marchez momentul cu niște gânduri și foarte multe sentimente adunate în cele nouă luni de când fac asta.  Nu cred că e deloc o coincidență că durata unui an universitar (sau școlar, fie vorba între noi, dar am trecut de etapa aia așa că nu mai știu care sunt acum emoțiile clasei a șaptea) coincide cu durata unei sarcini. În special în cazul facultăților vocaționale, mi se pare o metaforă tare frumoasă dacă vei considera că cele nouă luni ale fiecărui an te formează dintr-o moleculă cu potențial în ceva desăvârșit. Ca și cum ai aceste luni pentru a acumula și a învăța și a deprinde tot c...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe