Treceți la conținutul principal

prolog

Am avut un blog acum foarte mulți ani. 

Să tot fie vreo opt de atunci. L-am început la insistențele oamenilor care spuneau că scriu bine, că am ceva de spus, că suprind prin maturitate și spirit analitic la o vârstă atât de fragedă. 


I-am ascultat și mi-am făcut un blog. 

Se numea „roșu, alb și negru” și îl iubeam tare. 


Apoi am plecat la facultate, m-am mutat de acasă și încet încet, relația noastră s-a răcit până s-a rupt de tot. O vreme l-am mai vizitat din umbră, recitind cu drag și dor ce aveam pe acolo. 

Întotdeauna mi-a plăcut să scriu. Am simțit că îmi iese întotdeauna și chiar cred că „m-am scos” de câteva ori prin discurs. Fie că vorbim despre o replică îmbibată de diplomație, o urare la ceas aniversar sau documente word scrise cu patimă și patos și trimise feților frumoși din viața mea, scrisul a fost întotdeauna într-o formă sau alta prezent și constant în viața mea. 


Azi-dimineață, s-a întâmplat ceva. 

M-a vizitat un gând căruia i-am mai servit biscuiți și cafea, dar de fiecare dată a plecat grăbit. Azi-dimineață, gândul meu a avut timp și a stat la cafea și biscuiți. 


Mi-a povestit cât de dor îi e de mine, cât de mult i-ar plăcea să mă mai vadă din când în când și cât de sigur e că și alți oameni s-ar bucura de „revenirea mea fulminantă”. 


Pe cuvânt, așa a zis: „revenire fulminantă”!


Așadar, doamnelor și domnilor, revenirea fulminantă este aici!

Bun venit pe blogul cu substrat, fratele mai mic și mai nou al vlogului cu substrat - canal de youtube păstorit de subsemnata, pe care se întâmplă diverse căutări, mai mult sau mai puțin artistice, în format video.

Blogul cu substrat, după cum îi spune și numele, este locul unde mă voi juca cu ce știu mai bine  - cuvintele - și voi trece în revistă ceea ce mi se pare că trebuie citit, simțit, știut, printr-un filtru… ați ghicit, fulminant! :)


N-am stabilit o frecvență a postărilor sau zile și ore la care să public ceva, așa că va trebui să-mi stați aproape și să așteptați semnul. Pot să promit că el va veni!


Până atunci, bună ziua și bine ați venit la blogul cu substrat al Ianei! 

Eu sunt Iana.



Comentarii

  1. Ma bucur enorm ca ai revenit la scris, imi face deosebita placere sa te citesc. Exact la fel am inceput si eu sa scriu, pentru ca multi mi-au atras atentia asupra faptului ca le-ar placea sa citeasca gandurile, povestile mele. Spor la scris si inspiratie.- www.alenasdiary.ro

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

tot ce știu despre iubire

  Există iubiri.  Și apoi există Iubiri.  Nu am mai scris inspirată de cineva de ani buni. Nu inspirată-bun.  Nu am mai găsit puterea, dorința sau poezia în oamenii din jurul meu.  Oamenii pe care am ales să-i iubesc și care au ales să nu.  Cred că am fost prea sufocată, pentru prea mult timp de ceea ce a trebuit să fiu pentru ei,  crezând cu toată ființa că asta îi va  vindeca  ajuta i n s p i r a dar oamenii nu pot fi vindecați, ajutați, inspirați atunci când ei nu vor.  Apoi a apărut.  Ca o primăvară a vieții mele, într-o primăvară a vieții mele.  Fără așteptări, fără întrebări, fără griji și temeri că aș putea fi și simți prea mult.  M-a privit cum nici un alt bărbat nu m-a privit. M-a simțit cum nimeni nu m-a simțit.  Mi-a arătat că Iubirea nu îți crește adrenalina, ci îți relaxează umerii.  Atât de normal, natural și firesc încât n-am putut să nu cad.  Am căzut pradă ochilor care au văzut dincolo de zi...

furtuna

Afară e furtună - cald, dar furtună.  Mi-am dat seama că așa e și în mine.  Am vrut să scriu asta pentru că mi s-a părut frumos și n-am vrut să uit.  Și dacă tot sunt aici și n-am mai scris demult, aș putea să scriu puțin.  Ce să scriu?  Habar n-am.  Hai să-ți zic ce am mai făcut de când n-am vorbit.  De când n-am mai vorbit e cam demult, pentru că am fost prinsă de/cu/în diverse lucruri și din câte pot să-mi amintesc, ultima dată când am vorbit pierdeam pe cineva drag tare și îmi plângeam dorul pe aici.  Sunt peste trei luni de atunci și s-au simțit cât trei vieți.  A fost ziua noastră. A trecut 27, a venit 28.  Nu-mi place.  Ca număr, vreau să zic. Cu toate că sunt, probabil, cel mai străin-de-numere om de pe lumea asta - că nu mi-a plăcut matematica, nu înțeleg mai departe de fracții nimic și am mai fost și la profil uman în liceu - îmi plac numerele. Îmi place să le atribui semnificații, să decid că o vârstă e mai frumoasă decât...

dacă ieri eram Dumnezeu

Dacă ieri eram Dumnezeu aș fi fost foarte departe de ceea ce ar trebui să fie un Dumnezeu.  Dacă ieri eram Dumnezeu aș fi fost egoistă și aș fi dat o lege prin care din familiile care sunt deja foarte mici nu mai trebuie să moară nimeni.  Dacă ieri eram Dumnezeu trimiteam un miracol într-un mic oraș de munte și o speranță nemărginită în inimi din toate colțurile țării.  Dar ieri nu am fost Dumnezeu, iar azi sunt o fetiță singură și tristă, o nepoată îndoliată și un om revoltat și nemulțumit care nu înțelege de ce oamenii pe care îi iubește continuă să dispară.  Obișnuiam să cred despre mine că mă descurc bine cu moartea - că o știu gestiona și pentru că multă vreme nu m-a afectat așa cum vedeam că se întâmplă în jur, voi reuși să-mi țin puterea și să rămân implacabilă în fața ei.  Totuși, a apărut această conștientizare dureroasă a greutății pierderilor pentru care nu eram pregătită și care îmi sfâșie inima din piept mai mult și mai mult de la moarte la moarte....