zi bună

Bună!

Azi a fost o zi bună. 

Zilele mele, în ultima vreme, sunt foarte ciudate. Singura constantă e că le simt „vibrația” din momentul în care deschid ochii. În majoritatea timpului e una joasă, dar se mai întâmplă să am puterea, răbdarea și dorința s-o mai ridic puțin pe parcursul celor 16-17 ore. 

În foarte rare ocazii, primesc cel mai drag ajutor în elevarea vibrației - care, apropo, habar n-are nici cât de drag, și nici cât de mare îi e ajutorul - și atunci ziua devine din oricum-ar-fi-fost-când-am-deschis-ochii, minunată! Am testat, nu vă mint! 

Dar azi nu se prea arată la orizont vreun ajutor drag, așa că am lăsat ziua să curgă prin și pe lângă mine și am descoperit că ea a ales să fie liniștită. 

M-am trezit devreme, ca de obicei, am deschis geamul, ca de obicei, dar nu ca de obicei, am adormit la loc pentru că era răcoare și bătea vântul și pisica ce miroase a cartofi s-a pus pe fundul meu și a început să bârâie - am tuns pisica, e mai mică acum și poate sta comod absolut o r i u n d e, așa că alege să stea pe fundul meu de pe care se scurgea în blănuri până acum. Iubesc pisica ce miroase a cartofi. 

Revenind… m-am trezit a doua oară pe la 11. 

Primul gând a fost „vai, dar cât ai dormit! Nu mai faci nimic azi.”. 

După care mi-am amintit că trebuie să fiu mai blândă și m-am ridicat, nejudecându-mă, din pat, am mers la frigider de unde mi-am scos caserola cu ovăz - pe care îl mănânc cu sfințenie în fiecare dimineață (din două motive: am găsit mixul perfect de arome și îmi amintește de cineva cu care mi-ar plăcea să-mi încep fiecare dimineață) și mi-am turnat un pahar cu apă și șase cuburi de gheață. În timp ce îmi beam apa și mă uitam pe geamul de la bucătărie, mi-am dat seama că asta va fi o zi diferită. Încă nu știam exact în ce fel. 

M-am întors în cameră și m-am așezat la birou. 

Nu aveam un plan, nu voiam să fac ceva anume, pur și simplu am vrut să stau acolo. 

Camera e de așa natură încât geamul e fix în fața biroului, așa că mi-am mâncat ovăzul în vânt și miros de aproape-ploaie.

Apoi am deschis laptopul și m-am apucat să-mi scriu de mână textul pentru admiterea la master (nu știu dacă v-am zis, dar bag un master de actorie de film; după 8 ani am zis că e momentul să-mi urmez visul, inima, cariera de care m-am speriat când trebuia s-o încep) pentru că știu eu că așa îți intră mai bine în cap. După ce am terminat de scris - apropo, am observat cum, pentru că scriu de mână din ce în ce mai rar, mi se modifică scrisul de la o ocazie la alta; uneori reproduc 1 la 1 literele de tipar, alteori zici că sunt medic, iar alteori pare că m-am întors în clasa a treia și scriu, cum ar zice Doamna învățătoare, cu picioarele - am zis să mai scriu un pic, așa că mi-am făcut și textul „creație personală” pentru cea de-a doua probă de la admitere. 

Apoi am vorbit puțin la telefonul-meu-nou-pe-care-nu-știu-să-îl-folosesc-prea-bine-și-mă-face-să-mă-simt-ca-un-boomer-veritabil și am mâncat lasagna făcută de mine, pentru a doua oară în viață. Mi-a ieșit superb, sincer, dacă nu merge treaba cu actoria/regia/industria asta, mă fac bucătăreasă! Pardon, chef. 

Și apoi a început ploaia. 

Sunt vreo două ore de când plouă. 

În casă s-a făcut friguț, iar eu am doar un maieu și niște pantalonași pe mine.

Dar e superb. 

Pisica ce miroase a cartofi s-a ascuns în cușca de transport (pe care o detestă, de altfel), pentru că îi e frică de vânt, deși i-am spus de o sută de ori că vântul nu-i rău, ne place și ne răcorește mustățile. Nu cred că mă crede. 

Așa că acum scriu, pentru a treia oară azi, pentru că am flow și, sincer, chiar sunt bună la asta, cu ploaia în față, vântul prin păr și pisica sub masă, ascunsă. 

E liniște. 

Clădirea de peste drum a devenit din bej, maro închis. 

Cerul e foarte cenușiu în unele locuri și foarte alb în altele.

Se aude doar ploaia. 

În grădina blocului am atât de mulți copaci, încât picăturile care cad printre frunzele lor creează o a doua voce pentru cântecul ăsta lung și răcoros.

Privesc în jurul meu și îmi dau seama că am mult de muncă. 

Că mi-e greu să mă pornesc. Poate frică. 

Dar astăzi am să stau la birou, în vânt și sunet de ploaie, cu pisica ce miroase a cartofi.

Ne lipsește un singur lucru. 

Dar o să mâncăm ovăz mâine dimineață și ne va trece.