vis

 Mereu am crezut că 25 e jumătatea vieții. E vârsta aia la care trebuie deja să fi realizat, eventual cu o casă a ta și o familie în proces de „definitivare” - poate chiar un copil pe drum.

Mai mult, când eram mică mă lăudam tuturor că voi fi căsătorită până la 23 de ani și voi face o carieră strălucită din a fi musafir.

Acum, am 25 de ani… de vreo trei luni și nimic din ceea ce îmi propusesem când eram copil. Prioritățile mi s-au schimbat de-a lungul timpului, am realizat că: 

4 ani de primară, 

plus 4 ani de generală, 

plus 4 ani de liceu, 

plus 5 ani de facultate, 

toate astea începute la 6 ani 

egal fix 23.

Deci studiile au bătut matematica mea de copil cu un plan bine definit. 

Oricum, între timp, planul s-a mai schimbat de câteva ori.

Așa că m-am gândit să-mi fac o listă cu lucruri pe care mi-aș dori să le am cândva în viața asta. Poate în 2 ani, poate în 5 sau 25. Am decis să nu mă mai concentrez atât de mult pe „când”, ci pe „ce” și, mai ales, „cum”.

Îmi doresc să găsesc drumul, iar drumul să aibă pe undeva o pancartă pe care să scrie „da, fraiero, pe aici!” ca să fiu în sfârșit sigură că e cel bun.

Îmi doresc să pot, la un moment dat, să am pe lângă drumul meu și alte potecuțe cu lucruri care îmi plac - poate un mic magazin online de haine sau parfumuri, poate o linie de cosmetice, poate o pagină cu texte scrise de mine și ilustrate de vreun artist pe care încă nu l-am cunoscut, poate un site pe care să mă laud cu tot ce fac - cum face lumea bună, poate acel spațiu cultural la care visez de jumătate de viață.

Îmi doresc ca pisicul meu să trăiască cât mine, să îi găsesc un frate potrivit și să fie Smără mic cu Smără mare, care să mă pupe în fiecare dimineață și să facă gogoșele pe spatele meu seara. Lucrurile să nu mai coste mult (și bani, dar nu doar bani), ca sorții să fie de partea mea, norocul să-mi surândă și mie - fie și timid, iar visele pe care le aveam pe vremea când credeam că mă voi căsători până la 23 de ani să se transforme în visele de azi. 

Îmi doresc liniște, pace și împlinire. Și o hartă către ele, dacă tot…

Îmi doresc o casă exact așa cum îmi doresc: cu camere înalte și geamuri la fel, cu pereți albi, curați și drepți, cu plante de toate felurile, dimensiunile și culorile, pe care pisicile pe care le voi primi în casa asta nu le vor mânca - și nici Smără nu le va mânca. Cu un dormitor mare, dar foarte mic de fapt, pentru că am să-l umplu cu toate lucrurile frumoase pe care mi le-am dorit mereu și nu le-am avut: un pat mare, așezat în fața geamului pe care când îl deschid pot vedea copaci înfloriți, sau înfrunziți, sau plini de zăpadă; noptiere din cărțile pe care urmează să le citesc, o măsuță de toaletă ca cele pe care le au fetițele de la pension și un dressing în care să fie mereu ordine. Apoi o sufragerie plină de rafturi, comode și biblioteci cu cele mai diverse și țicnite obiecte decorative - aproape ca un mini-bazar vintage, unde să adun tot ce îmi face cu ochiul fără grija că n-am unde să-l pun, cărți în limbi pe care nu le înțeleg dar cu niște coperți senzaționale, tablouri pe pereți și multe multe fotografii cu ce iubesc. Un hol lung, cu trei uși: una către baia cu geamuri mari și cadă în mijlocul încăperii, una către dormitorul de oaspeți în nuanțe pământii, cu draperii grele de stofă stacojie și un pat aproape la fel de mare ca al meu și, în cele din urmă, una către birou - locul ăla pe care mi l-am dorit întotdeauna, în care să mă pot retrage și care să conțină toate lucrurile ce mă inspiră: afișe, fotografii din călătorii, oglinzi mari și multe, plante (iar, da, vreau multe plante), lumânări parfumate, o canapea albă de două locuri pe care să adorm citind la 4 după-masa, un birou mare prins în perete, cu blat din lemn masiv, fără picioare și cu un scaun comod și asortat.

Și îmi doresc, atunci când vin acasă, să te găsesc pe tine acolo, cu Smără mic și Smără mare cerșind din pastele pe care le pregătești pentru noi.