Ieri am fost la o expoziție.
Îmi place să merg la expoziții pentru că mă fac să mă simt deșteaptă și interesantă. Îmi place mirosul din muzee și galerii, îmi place să mă pierd minute în șir în fața pânzelor și să fabulez pe marginea subtilităților de tipul „ce a vrut autorul să spună?”. Îmi place pentru că am crescut în și prin ele și mi-a luat cam 20 de ani să înțeleg cu adevărat cât de șmechere sunt expozițiile.
Ieri nu m-am simțit nici interesantă, nici deșteaptă.
Ieri am ieșit din sera sufocantă ce a devenit Bucureștiul în ultima săptămână și am intrat într-o atmosferă bacoviană, pe ritmuri împletite de arme, strigăte și lovituri, în universul fatidic și dezolant creat de Eugen Raportoru, la MȚR.
Eugen Raportoru este un artist plastic de etnie rromă care a (re)creat în sălile Tancred atmosfera înmărmuritoare a genocidului pe care „oamenii săi” - cum tutelar îi numește, l-au simțit pe propriile piei.
Când ajungi la etaj, te întâmpină un roll-up alb, ca un soi de manual de folosință a ceea ce urmează să vezi, auzi, simți. Nu-i acorzi prea mare importanță și intrii în săli, așteptându-te la o expoziție clasică, pereți albi și lucrări reușite.
Dar te lovește întunericul.
Te lovesc sunetele cărora nu le găsești imediat sursa.
Te lovește greutatea crucilor de pe pereți.
Te sufocă jugul expus ca un martor tăcut.
Te sufocă pământul uscat din care „răsar” ultimele obiecte și florile uscate de atâta durere.
Te-ar putea arde, dacă ar fi mai cald, chiar și aerul pe care îl respiri. Dar el s-a răcit complementar temei din expoziție, și îți dă, mai degrabă, fiori reci pe șira spinării.
Am reușit, ca umanitate, să ne adjudecăm unele dintre cele mai odioase fapte asupra animalelor, a planetei și, cel mai rău, a semenilor noștri. Am reușit să pierdem dumnezeirea pe care o invocăm cu atâta patos (acum și pe internet!) tocmai prin felul în care ne-o însușim ca armă.
Dar acest text nu e despre asta.
Acest text e despre o expoziție minunată, un artist care chiar știe să-ți ofere o experiență completă și bucuria întâlnirii de pe simeze.
Mulțumesc!
Comentarii
Trimiteți un comentariu