blogul cu substrat

Bună ziua, numele meu este Iana-Frezia Elena Oprișa-Sulyok și am picat admiterea la actorie.  Și este cel mai bun lucru care mi se putea întâmpla. Mă încurajez pentru admiterea asta de când mă știu.  Admiterea asta trebuia să aibă loc acum vreo șapte ani.  Dar acum șapte ani eu eram mică, speriată și total neîncrezătoare în abilitățile mele. În urmă cu vreo două luni, am decis că momentul a venit și trebuie să-mi încerc șansa. M-am interesat de cele necesare, am pregătit un repertoriu, am gândit și un mic moment pentru proba la alegere și de atunci m-am tot făcut că fac. :) Cred că frica nu mi se terminase de tot și cumva, nu am reușit să tratez admiterea asta cu seriozitatea de care avea nevoie. Am sperat că ale mele cunoștințe regizorale mă vor scuti măcar de o parte din pregătiri. Am crezut că flerul și norocul ce m-au făcut să trec ca peștele prin oceanul de școli, licee și facultăți vor fi de partea mea încă o dată.  Dar viața, sau cineva care s-a distrat bine d...

  Mereu am crezut că 25 e jumătatea vieții. E vârsta aia la care trebuie deja să fi realizat, eventual cu o casă a ta și o familie în proces de „definitivare” - poate chiar un copil pe drum. Mai mult, când eram mică mă lăudam tuturor că voi fi căsătorită până la 23 de ani și voi face o carieră strălucită din a fi musafir. Acum, am 25 de ani… de vreo trei luni și nimic din ceea ce îmi propusesem când eram copil. Prioritățile mi s-au schimbat de-a lungul timpului, am realizat că:  4 ani de primară,  plus 4 ani de generală,  plus 4 ani de liceu,  plus 5 ani de facultate,  toate astea începute la 6 ani  egal fix 23. Deci studiile au bătut matematica mea de copil cu un plan bine definit.  Oricum, între timp, planul s-a mai schimbat de câteva ori. Așa că m-am gândit să-mi fac o listă cu lucruri pe care mi-aș dori să le am cândva în viața asta. Poate în 2 ani, poate în 5 sau 25. Am decis să nu mă mai concentrez atât de mult pe „când”, ci pe „ce” și, mai ...