Există iubiri. Și apoi există Iubiri. Nu am mai scris inspirată de cineva de ani buni. Nu inspirată-bun. Nu am mai găsit puterea, dorința sau poezia în oamenii din jurul meu. Oamenii pe care am ales să-i iubesc și care au ales să nu. Cred că am fost prea sufocată, pentru prea mult timp de ceea ce a trebuit să fiu pentru ei, crezând cu toată ființa că asta îi va vindeca ajuta i n s p i r a dar oamenii nu pot fi vindecați, ajutați, inspirați atunci când ei nu vor. Apoi a apărut. Ca o primăvară a vieții mele, într-o primăvară a vieții mele. Fără așteptări, fără întrebări, fără griji și temeri că aș putea fi și simți prea mult. M-a privit cum nici un alt bărbat nu m-a privit. M-a simțit cum nimeni nu m-a simțit. Mi-a arătat că Iubirea nu îți crește adrenalina, ci îți relaxează umerii. Atât de normal, natural și firesc încât n-am putut să nu cad. Am căzut pradă ochilor care au văzut dincolo de zi...
eu, când scriu, sunt cea mai bună versiune a mea.