Dacă ieri eram Dumnezeu aș fi fost foarte departe de ceea ce ar trebui să fie un Dumnezeu. Dacă ieri eram Dumnezeu aș fi fost egoistă și aș fi dat o lege prin care din familiile care sunt deja foarte mici nu mai trebuie să moară nimeni. Dacă ieri eram Dumnezeu trimiteam un miracol într-un mic oraș de munte și o speranță nemărginită în inimi din toate colțurile țării. Dar ieri nu am fost Dumnezeu, iar azi sunt o fetiță singură și tristă, o nepoată îndoliată și un om revoltat și nemulțumit care nu înțelege de ce oamenii pe care îi iubește continuă să dispară. Obișnuiam să cred despre mine că mă descurc bine cu moartea - că o știu gestiona și pentru că multă vreme nu m-a afectat așa cum vedeam că se întâmplă în jur, voi reuși să-mi țin puterea și să rămân implacabilă în fața ei. Totuși, a apărut această conștientizare dureroasă a greutății pierderilor pentru care nu eram pregătită și care îmi sfâșie inima din piept mai mult și mai mult de la moarte la moarte....
eu, când scriu, sunt cea mai bună versiune a mea.