Pe când eram mică - mai mică, în orice caz - acum vreo zece ani, scriam o bucată de text care se numea „Ziua în care mi-am descoperit sânii”. Azi m-am pus să scotocesc în arhivele vechiului meu blog și am găsit-o : 18.10.2014 - zece ani și-o săptămână. Am recitit-o și m-a umplut un sentiment de drag pentru fetița de atunci. Pe lângă că se vedea cu cel puțin cinci ani mai matură decât era; ceea ce, să fim serioși, am făcut toată viața până recent, a trecut prin niște „linșări mediatice” destul de serioase în micul Satu Mare în care F I E C A R E avea o părere despre orice; practic, cum e acum în lume, dar doar în bula mea, că nu ieșisem încă din ea. Unii au făcut mișto de mine că scriu despre ceva ce n-am - da, n-am sânii prea mari, nici măcar nu cred că au mai crescut de atunci, dar sunt ai mei mici și obraznici și cea mai bună parte e că peste 25 de ani o să fie exact în același loc - dacă știți cum zic. ;) Alții s-au legat de titlu și de metaforele pe care le-am găs...
eu, când scriu, sunt cea mai bună versiune a mea.